Cutremur

Cutremur in sufletul meu.
Ceva s-a miscat.
Ceva a plecat din mine.
Mi s-a inecat sufletul in ura.
Invoc moartea in viata ta.
Cer plecarea ta din viata mea.
Dispari, ca un fulg de nea, pleaca. Nu mai vreau sa-ti vad chipul luminat de-un ciob de raza de minciuna.
Lasa-ma cu lacrimile mele uitate.
E ultima noastra zi. Jur.
La noapte voi fi alta.
Prea mult timp petrecut in Universul inselaciunii.
Pleaca.
Plec si eu.

Zgarieturi

Nu ai cum sa-mi mai frangi inima pentru ca ea e de mult sparta in bucatele de zahar amar.
Insa asta nu te opreste sa-mi zgarii sufletul cu cioburile ce-au mai ramas in mine.
Ma ranesti, stii?

Turbarea inauntrului

Ceea ce simt eu nu e ura. Nu am ce sa urasc.
E manie. Sunt plina de furie si nu ma lasa sa-mi constrolez reactiile.
Simt cum turbez inauntru si cum innebuneste fiecare atom ce m-a creat odata, dar care acum ma distruge.
Ma chinui sa evit inevitabilul si sa omor fiecare parte a destinului ce si-a creat o traiectorie impotriva mea.
Nu pot sa lupt. Nu am cu cine. Planurile diabolice au fost savarsite deja si e prea tarziu pentru o reactie din partea mea care impiedice apocalipsa ratiunii mele.
Raul si-a facut aparitia marsava in putinul meu colt de fericire si arde tot ce-a fost odata si nu va mai fi niciodata.
Imi ia tot ce am mai frumos.
Ma lasa fara suflare, imi ingheata inima.
Si adulmec mirosul sangelui nevinovat ce ma va face sa surad.
Macar atat.
Sclipirea in ochi imi va reveni doar inecata in lacrimi zgarcite.

De ce nu dispar?

Daca toate sentimentele pe care le-am strans atat timp in mine se revarsa acum prin ochii mei, de ce nu dispar odata cu dimineata ce-mi inchide pleoapele lasandu-ma sa cad in patima imaginatiei?
Nici cel mai bun chirurg nu-mi va putea desface inima, doar ace iluzorii ma vor apasa pe retina si voi mai varsa o lacrima. Fara sa spun vreun motiv.
Sau stai.
Uite inca o luna.
Pe cerul mort.

Moartea lui ,,te iubesc”

I-am facut mormant vesnicului ,,te iubesc” adanc in nucleul sufletului meu ars si l-am astupat cu alge verzi care sa-i fure oxigenul in eventualitatea ca ar mai putea invia candva si-ar evada prin prisma unor cuvinte inutile.

Ucigasul meu iubit

Daca am ochii prea secati si putreziti, nu e vina mea ca morbiditatea se reflecta si pe trupu-mi pacatos.
Eu nu mai sunt eu, sunt doar sclavul ucigasului meu.
Sufletu-mi-e ucis. In fiecare dimineata sper sa nu mai deschid ochii pentru ca eu nu mai am viata.
Iubirea a descompus tot in mine si sunt facuta acum doar din particule decedate in stare de putrefactie.
Am tinut in mana flacara puterii atat timp si eram in stare sa distrug tot fara sa-mi tremure pleoapele. Dar in momentul in care el a trecut pe langa mine, a stins-o. Poate fara sa vrea, insa m-a transformat intr-un monstru gelationos.
Pe langa toata slabiciunea de care dau dovada in fata lui si pe langa faptul ca m-a silit sa intru in cercul vicios al dragostei, m-a facut sa urasc tot ce nu tine de el.
Ce-i mai rau? Ca am ajuns sa urasc persoana pe care o vad in oglizile murdare zi de zi. Le murdaresc cu falsitatea de pe buzele mele.
Am fost o lasa si m-am lasat manipulata de niste sfori inexistente pe care doar el le putea manui.
Dar nici macar nu m-a lasat sa ma trezesc din acest vis fericit.
A preferat sa-mi taie sforile si sa cad in golul realitatii. Am incetat sa mai respir vapori de minciuna.
Doare. Pentru ca am cazut de la o inaltime mult prea mare.
Si brusc, tot ce aveam, tot ce iubeam, nu mai era. Si nici eu nu ma mai recunosc acum.
M-a omorat frumos. Insa a uitat sa-mi omoare iubirea din sufletu-mi inexistent, dar care ma bantuie.

La revedere.

Pauza cateva zile.
Maine e ziua mea, ce sarbatoresc, cu cine, unde, ce fac nu stiu nici eu.
Voi reveni.

Lasa’ma sa nu-mi pese

Lasa-ma sa te uit. Si sa dau uitarii tot ce-am trait cu tine.
Sa nu-mi pese de noptile pierdute langa tine. Sa nu ma mai gandesc la tine. Sa-ti sterg mesajele, numerele de telefon si toate pozele ce le pastrez nu numai in memoria calculatorului, ci si-n minte.
Lasa-ma sa nu-mi mai pese ca-mi esti iubit. Oricum ma simt singura. Perna ma imbratiseaza mai des decat o faci tu.
Si buzele mi-s seci. Sarutari primesc doar noaptea spre dimineata, cand te visez.
Nu mai vreau sa te vad. Nici macar in imaginatia creierului meu imbacsit in imagini cu noi doi.
Nu mai vreau. Sunt satula de lacrimi necurse, care vor sa se arate pe obraji-mi goi. Nu le las. De ce sa plang pentru o iubire neimpartasita?
Lasa-ma sa vad adevarul si sa nu-ti mai cred minciunile invelite intr-un staniol verde, stralucitor.
Nu mai vreau sa ma vad in oglinda din camera ta, noastra. Am destule acasa si nu vad decat o fata secata de atata falsitate.
Pun o masca de machiaj pe ochii-mi reci si cu rujul rosu aprins imi desenez un zambet pentru a da o impresie de implinire sufleteasca.
Eu nici nu mai stiu unde-mi-e sufletul. L-ai furat odata ce ai aparut in viata mea.
Si a trecut atat de mult timp incat nici nu stiu cand te-am avut pentru prima oara in fata.
Crezi ca ma mai doare ceva? Am devenit insensibila. Mi-am format o aura imunitara care ma lasa sa supravietuiesc tuturor evenimentelor neplacute pe care mi le provoci. Intentionat. Dar nu ma mai atingi.
Stii de ce?
Pentru ca nu-mi mai pasa.
Sunt o alta persoana.