Ucigasul meu iubit

Daca am ochii prea secati si putreziti, nu e vina mea ca morbiditatea se reflecta si pe trupu-mi pacatos.
Eu nu mai sunt eu, sunt doar sclavul ucigasului meu.
Sufletu-mi-e ucis. In fiecare dimineata sper sa nu mai deschid ochii pentru ca eu nu mai am viata.
Iubirea a descompus tot in mine si sunt facuta acum doar din particule decedate in stare de putrefactie.
Am tinut in mana flacara puterii atat timp si eram in stare sa distrug tot fara sa-mi tremure pleoapele. Dar in momentul in care el a trecut pe langa mine, a stins-o. Poate fara sa vrea, insa m-a transformat intr-un monstru gelationos.
Pe langa toata slabiciunea de care dau dovada in fata lui si pe langa faptul ca m-a silit sa intru in cercul vicios al dragostei, m-a facut sa urasc tot ce nu tine de el.
Ce-i mai rau? Ca am ajuns sa urasc persoana pe care o vad in oglizile murdare zi de zi. Le murdaresc cu falsitatea de pe buzele mele.
Am fost o lasa si m-am lasat manipulata de niste sfori inexistente pe care doar el le putea manui.
Dar nici macar nu m-a lasat sa ma trezesc din acest vis fericit.
A preferat sa-mi taie sforile si sa cad in golul realitatii. Am incetat sa mai respir vapori de minciuna.
Doare. Pentru ca am cazut de la o inaltime mult prea mare.
Si brusc, tot ce aveam, tot ce iubeam, nu mai era. Si nici eu nu ma mai recunosc acum.
M-a omorat frumos. Insa a uitat sa-mi omoare iubirea din sufletu-mi inexistent, dar care ma bantuie.